Cea mai frumoasă zi
Detalii spectacol :
De Sławomir Mrożek
Regia: Ofelia Popii
Asistent regie și sufleur: Corina Predescu
Manager proiect: Claudia Maior
Subtitrarea: Eugeania Neacșu
Sincronizarea: Diana Merlan
Distribuția: Izbut - Adrian Matioc Și Neizbut - Ciprian Scurtea
Data premierei: 02.02.2021
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Data premierei: 02.02.2021
Spectacol prezentat în limba română, cu traducere în limba engleză
Tip spectacol :
Dramă
Durată :
1h 06min
Două personaje, o singură mare problemă existențială – a te sinucide sau nu. Mai precis, o viață devine insuportabilă atunci când destinul ți se dezvăluie ca o farsă permanentă, punându-ți mereu bețe în roate, sau atunci când până și cele mai mărunte capricii îți sunt satisfăcute? Se întrevăd astfel începuturile unei prietenii care i-ar putea ajuta pe Neizbut și Izbut să descopere adevărata valoare a unei vieți umane.
Într-un context social opac, dominat de egolatrie, aventura (filozofică?) vecină cu tragicomedia propusă de Mrożek ne invită să descoperim în fericirea împărtășită prin acte de bunătate și sacrificiu poate singura formă de a ne salva și de a aprecia frumusețea propriei vieți.
Sławomir Mrożek(29 iunie 1930, Borzęcin, Polonia – 15 august 2013, Nisa, Franța) a fost un dramaturg polonez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori satirici europeni din ultima jumătate a secolului al XX-lea. După ce s-a afirmat în jurnalism ca desenator și autor de articole scurte umoristice, incisive și grotești, a devenit în anii ’50-’60 o figură proeminentă în literatura poloneză, reușind prin absurdul pieselor sale să înșele vigilența cenzorilor comuniști. A părăsit Polonia în 1963, stabilindu-se la Paris, după care a locuit în Mexic între 1989 și 1996. Mrożek s-a întors în Polonia pentru câțiva ani, dar în 2008 și-a restabilit reședința în Franța. Dintre piesele sale cele mai importante fac parte Poliția (1958), În largul mării (1961) ori Emigranții (1974), precum și Tango (1964) care a fost adaptată în 1966 de Tom Stoppard pentru Royal Shakespeare Company.
„Trăim în izolare și murim în singurătate. Destinul este propriul psihic care ne conduce cu o voință ce nu ne aparține. Avem nevoie de celălalt pentru a găsi un scop, un sens într-o competiție care duce la exterminare. Ce înseamnă să pierzi? Ce înseamnă să câștigi? Ce e nevoia asta aproape animalică de a fi câștigător? În câteva clipe, în timpul unei vieți care ține cât o zi, salvarea este râsul. Trăim în clișee, ne construim reguli pe care le spargem ca să construim alte reguli, luptăm pentru libertăți care nu fac altceva decât să ne constrângă. Râsul, el singur, eliberează. Să râdem atunci de viață și moarte, de dragoste și ură, de ideea de om! ”
Ofelia Popii
Într-un context social opac, dominat de egolatrie, aventura (filozofică?) vecină cu tragicomedia propusă de Mrożek ne invită să descoperim în fericirea împărtășită prin acte de bunătate și sacrificiu poate singura formă de a ne salva și de a aprecia frumusețea propriei vieți.
Sławomir Mrożek(29 iunie 1930, Borzęcin, Polonia – 15 august 2013, Nisa, Franța) a fost un dramaturg polonez, considerat unul dintre cei mai importanți scriitori satirici europeni din ultima jumătate a secolului al XX-lea. După ce s-a afirmat în jurnalism ca desenator și autor de articole scurte umoristice, incisive și grotești, a devenit în anii ’50-’60 o figură proeminentă în literatura poloneză, reușind prin absurdul pieselor sale să înșele vigilența cenzorilor comuniști. A părăsit Polonia în 1963, stabilindu-se la Paris, după care a locuit în Mexic între 1989 și 1996. Mrożek s-a întors în Polonia pentru câțiva ani, dar în 2008 și-a restabilit reședința în Franța. Dintre piesele sale cele mai importante fac parte Poliția (1958), În largul mării (1961) ori Emigranții (1974), precum și Tango (1964) care a fost adaptată în 1966 de Tom Stoppard pentru Royal Shakespeare Company.
„Trăim în izolare și murim în singurătate. Destinul este propriul psihic care ne conduce cu o voință ce nu ne aparține. Avem nevoie de celălalt pentru a găsi un scop, un sens într-o competiție care duce la exterminare. Ce înseamnă să pierzi? Ce înseamnă să câștigi? Ce e nevoia asta aproape animalică de a fi câștigător? În câteva clipe, în timpul unei vieți care ține cât o zi, salvarea este râsul. Trăim în clișee, ne construim reguli pe care le spargem ca să construim alte reguli, luptăm pentru libertăți care nu fac altceva decât să ne constrângă. Râsul, el singur, eliberează. Să râdem atunci de viață și moarte, de dragoste și ură, de ideea de om! ”
Ofelia Popii
