Electra

„Electra” lui Măniuțiu este un spectacol al eternului tragic prezent, veșnic dispus să ia formele zilei, dar conservându-și perpetuu esența destinală implacabilă.

Întâlnirea inedită dintre texte din marea tragedie greacă – fondatoare ale marilor mituri culturale europene – și muzica populară maramureșeană, interpretată live de Grupul Iza, readuce în vremea de azi o mitologie extraordinară, provocând crearea unui spațiu al confluențelor arhaice.

Electra și Oreste sunt unealta destinului încarnat de comunitatea închisă (Electra e securea, i-au scris-o pe spate cu sânge curtenii-paznici) și membrii ei au grijă ca acești doi frați să-l împlinească.

E semnul coborârii tragicului din palat la marginea lumii, al conservării tragicului departe de miezul dur al vieții sociale. E un ghetou al lumii de azi, care și-a inventat pentru sine mecanisme de funcționare ancestrale, recompuse de Măniuțiu cu o claritate de oglindă în care reverberează instrumentele și vocile grupului Iza.

„Maramureșul este un loc miraculos și, odată, când am fost, am auzit vocile vechii Elade, vocile tragediei grecești... Muzica lor e dintr-o zonă arhaic rituală, care nu mi s-a părut deloc străină de Elada. Repetițiile mi-au confirmat că verbul tragediei eline merge perfect cu ritmul muzicii tradiționale din Maramureș și că ele, vocile locului și cele ale lumii antice grecești, grăiau consonant, se înțelegeau între ele... Am pus un accent special în spectacolul meu pe marginalizarea actuală a acestor zone arhaice și pe lenta lor destrucție. Elada, ca și Maramureșul, sunt lumi de marginali... Spectacolul meu este, de fapt, un eseu în care am pus în dialog două lumi. Și finalul piesei vorbește despre frumusețea unei lumi care încă există și despre frumusețea stingerii, despre tragismul și aura acestei stingeri.” (Mihai Măniuțiu)