Premierele lunii mai pe Scena Digitală

Scena Digitală, platforma online de teatru, film, muzică și dans a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu (TNRS), prezintă în luna mai două spectacole în premieră – „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia Florin Coşuleţ, și „D'ale lolelor” de Dave Freeman, regia Șerban Puiu.

Spectacolul „Jocul de-a vacanța” ne oferă, cu umor și tandrețe, nu doar o meditație emoționantă pe marginea iubirii, ci și un elogiu adus frumuseții de zi cu zi pe care tindem să o ignorăm în mecanismul haotic al vieții cotidiene. „D'ale lolelor” este un spectacol al Secției germane, plin de umor și de situații neprevăzute.

Pe Scena Digitală, abonamentul lunar, cel trimestrial, precum și cel anual includ toate cele peste 60 de spectacole disponibile, la care se adaugă lunar două producții în premieră. Iubitorii de teatru, film, dans și muzică pot alege abonamentul pentru 12 luni la preț de 6 luni, respectiv 299 lei,  și abonamentul pentru 3 luni la preț de 2 luni, respectiv 89 lei. Abonamentul lunar costă 49 lei/lună. Spectatorii pot opta și pentru biletul individual, care permite vizionarea unui anumit spectacol la prețul de 30 lei. În perioada de valabilitate a abonamentului, spectacolele pot fi vizionate oricând, oriunde și de oricâte ori.  Biletul individual este disponibil patru ore de la activare și alegerea intervalului de timp pentru vizionare. 

Platforma de video-on-demand Scena Digitală, distinsă cu premiul special UNITER, poate fi accesată pe site-ul www.scena-digitala.ro.

Toate spectacolele Scenei Digitale oferă și subtitrare în limba engleză.

27/04/2023
Scena Digitală